La Palavre

flori, fete sau baieti

Scanteiuta

A fost odata, demult, demult, de numai vantul hoinar isi mai amintea, o padure. Veti spune, ce mare lucru, paduri nu s-au mai vazut?

Ei, nu-i chiar asa. Padurea asta era mare cat vezi cu inchipuirea, frumoasa ca o poveste, cu arbori batrani si intelepti, cu lastaris vesel si galagios, cu flori nemaiantalnite si locuitori fermecati.

Intr-o poienita din padure, Pamantul si Cerul glasuiau intre ei si isi impartaseau ultimile vesti, povestind de toate ce se intampla in lume.

Totusi, chiar si in acele timpuri, nimic nu era perfect, astfel incat pana si padurea sufera.

Te intrebi,ce poate supara asa o padure?

           Supararea era ca tocmai in mijlocul ei, unde ar fi trebuit sa fie mai frumos, se afla o intindere rotunda,uscata,mirosind a sfirsit, intruchiparea urateniei, parasita si ocolita de orice frumusete sau viata. Atat de inspaimantatoare era, ca nici Cerul, nici Pamantul, nu indraznisera sa o cunoasca sau sa o vada, asa cum era invaluita in aburi de disperare si incercuita de fiori de groaza.

             Trecura mai multe anotimpuri, si intr-o iarna aspra, un viscol nepasator ajunse, mai mult din entuziasm si intamplare si in locul cu pricina. Spre norocul sau, fu suficient de puternic sa scape, si infiorat, povesti norilor ce patise.

Dupa cum se stie, norii, barfitori de seama ,au inceput sa raspandeasca in toate zarile zvonul, si astfel a aflat si Cerul despre ce se intampla, si, facandu-si curaj, a aruncat o privire. Vazand ca zvonurile sunt mai mult decat intemeiate, din dragoste pentru padure, a hotarat sa stea la sfat cu Pamantul.

Pentru a gasi o solutie, s-au intalnit in poienita lor, au discutat trei zile si trei nopti, si au hotarat ca ceva trebuia schimbat. Pamantul intreaba Cerul :  – bine, dar cum? ca eu nu stiu ce ar trebui sa facem. Cerul a raspuns:  – e o mare problema, insa cred ca Soarele ne-ar putea ajuta.

Raspunzand la chemare, Soarele isi trimise o raza, si dupa mult timp de gandire le-a trimis raspunsul :  – voi veni cu toata puterea mea peste locul ascuns de rautate si voi straluci pana cand totul va fi parjolit si prefacut in scrum, de nu va mai ramane decat pamant reavan si roditor.

Uimiti de intelepciunea Soarelui, Cerul se bucura alaturi de Pamant si anuntara padurea ca supararea ei va lua sfarsit si ca va putea deveni toata frumoasa.

Padurea, speriata de parjoulul anuntat, a intrebat : –  si cum voi deveni vie din nou?

Soarele a zambit, raspunzand : – din toata supararea ta, va ramane numai pamantul,dar pamant roditor, peste care norii au promis ca vor veni, si ajutati de vant  vor aduce ploaia cea datatoare de viata. Asa tu, padureo, vei creste si vei invia, mai frumoasa si mai intinsa ca niciodata.

Padurea, fara a mai sta pe ganduri se bucura asteptand sa se implineasca toate promisiunile.

Am uitat sa spun ca intre timp, venise vara,la rugamintea Soarelui, pentru ca acesta sa poata folosi intreaga sa putere.

Intr-o zi, cand toti se vorbisera si  chiar si vantul si norii, rataceau in alte colturi ale zarilor, Soarele veni deasupra intinderii blestemate si incepu sa straluceasca din ce in ce mai tare.   Si totusi nimic nu se intampla, dar pentru a-si tine cuvantul, stralucirea se tranforma in fierbinteala, razele in valvatai, pana cand parjolul mistui totul.

Asa cum promisese, ramase numai pamant roditor, peste care venira ploile, inviind padurea, transformand pustietatea in viata si bucurie.

In timp ce uscaciunile erau cuprinse de valvataie, din focul atotputernic, cand totul deveni cenusa si vantul o imprastie peste intinderi, o ultima lumina, nascuta din soare si speranta primi viata.

Astfel se nascu Scanteiuta, inima focului nelinistit , luminata din frumusetea Stelelor si binecuvantata cu puterea Soarelui, care rataceste fara odihna in intunericul Noptilor.

Ea este cea care ajuta drumetii rataciti si infrigurati, aprinzand focuri datatoare de speranta, alungand spaima si intunecimea.

Si tot Scanteiuta este cea care aprinde lumanarile  din noaptea de Pasti, precum si luminile ce ard in amintirea celor pe care Soarele nu le mai arunca umbrele peste Pamant, pentru ca stralucirile  sa pastreze  memoria timpului petrecut impreuna.

in memoria fratelui meu

Anunțuri

16/12/2013 Posted by | 2013, 2014, Povestea de duminica | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

un alt anotimp

si chiar daca

uneori soarele

este ascuns de nori,

sentimentul

numit vara

se revarsa auriu

orbindu-ne

incalzindu-ne

pictandu-ne

ca pe niste papusi

conturate de umbra,

ca pe niste straini

dezmortindu-se

impreuna

 cu frunzele inegrite de verde

cu iarba inabusita de flori

cu linistea pasunilor

tulburate de strigatul talangilor,

parguindu-ne

cu puterea fructelor

ce ne coloreaza ochii.

Imagine

 

23/07/2013 Posted by | 2013, poezii, poze | , , , , , , | Lasă un comentariu

Scanteiuta

A fost odata, demult, demult, de numai vantul hoinar isi mai amintea, o padure. Veti spune, ce mare lucru, paduri nu s-au mai vazut?

Ei, nu-i chiar asa. Padurea asta era mare cat vezi cu inchipuirea, frumoasa ca o poveste, cu arbori batrani si intelepti, cu lastaris vesel si galagios, cu flori nemaiantalnite si locuitori fermecati.

Intr-o poienita din padure, Pamantul si Cerul glasuiau intre ei si isi impartaseau ultimile vesti, povestind de toate ce se intampla in lume.

Totusi, chiar si in acele timpuri, nimic nu era perfect, astfel incat pana si padurea sufera.

Te intrebi,ce poate supara asa o padure?

           Supararea era ca tocmai in mijlocul ei, unde ar fi trebuit sa fie mai frumos, se afla o intindere rotunda,uscata,mirosind a sfirsit, intruchiparea urateniei, parasita si ocolita de orice frumusete sau viata. Atat de inspaimantatoare era, ca nici Cerul, nici Pamantul, nu indraznisera sa o cunoasca sau sa o vada, asa cum era invaluita in aburi de disperare si incercuita de fiori de groaza.

             Trecura mai multe anotimpuri, si intr-o iarna aspra, un viscol nepasator ajunse, mai mult din entuziasm si intamplare si in locul cu pricina. Spre norocul sau, fu suficient de puternic sa scape, si infiorat, povesti norilor ce patise.

Dupa cum se stie, norii, barfitori de seama ,au inceput sa raspandeasca in toate zarile zvonul, si astfel a aflat si Cerul despre ce se intampla, si, facandu-si curaj, a aruncat o privire. Vazand ca zvonurile sunt mai mult decat intemeiate, din dragoste pentru padure, a hotarat sa stea la sfat cu Pamantul.

Pentru a gasi o solutie, s-au intalnit in poienita lor, au discutat trei zile si trei nopti, si au hotarat ca ceva trebuia schimbat. Pamantul intreaba Cerul :  – bine, dar cum? ca eu nu stiu ce ar trebui sa facem. Cerul a raspuns:  – e o mare problema, insa cred ca Soarele ne-ar putea ajuta.

Raspunzand la chemare, Soarele isi trimise o raza, si dupa mult timp de gandire le-a trimis raspunsul :  – voi veni cu toata puterea mea peste locul ascuns de rautate si voi straluci pana cand totul va fi parjolit si prefacut in scrum, de nu va mai ramane decat pamant reavan si roditor.

Uimiti de intelepciunea Soarelui, Cerul se bucura alaturi de Pamant si anuntara padurea ca supararea ei va lua sfarsit si ca va putea deveni toata frumoasa.

Padurea, speriata de parjoulul anuntat, a intrebat : –  si cum voi deveni vie din nou?

Soarele a zambit, raspunzand : – din toata supararea ta, va ramane numai pamantul,dar pamant roditor, peste care norii au promis ca vor veni, si ajutati de vant  vor aduce ploaia cea datatoare de viata. Asa tu, padureo, vei creste si vei invia, mai frumoasa si mai intinsa ca niciodata.

Padurea, fara a mai sta pe ganduri se bucura asteptand sa se implineasca toate promisiunile.

Am uitat sa spun ca intre timp, venise vara,la rugamintea Soarelui, pentru ca acesta sa poata folosi intreaga sa putere.

Intr-o zi, cand toti se vorbisera si  chiar si vantul si norii, rataceau in alte colturi ale zarilor, Soarele veni deasupra intinderii blestemate si incepu sa straluceasca din ce in ce mai tare.   Si totusi nimic nu se intampla, dar pentru a-si tine cuvantul, stralucirea se tranforma in fierbinteala, razele in valvatai, pana cand parjolul mistui totul.

Asa cum promisese, ramase numai pamant roditor, peste care venira ploile, inviind padurea, transformand pustietatea in viata si bucurie.

In timp ce uscaciunile erau cuprinse de valvataie, din focul atotputernic, cand totul deveni cenusa si vantul o imprastie peste intinderi, o ultima lumina, nascuta din soare si speranta primi viata.

Astfel se nascu Scanteiuta, inima focului nelinistit , luminata din frumusetea Stelelor si binecuvantata cu puterea Soarelui, care rataceste fara odihna in intunericul Noptilor.

Ea este cea care ajuta drumetii rataciti si infrigurati, aprinzand focuri datatoare de speranta, alungand spaima si intunecimea.

Si tot Scanteiuta este cea care aprinde lumanarile  din noaptea de Pasti, precum si luminile ce ard in amintirea celor pe care Soarele nu le mai arunca umbrele peste Pamant, pentru ca stralucirile  sa pastreze  memoria timpului petrecut impreuna.

in memoria fratelui meu

16/04/2013 Posted by | 2013, Povestea de duminica | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

din nou

de ieri

cu timiditatea unui

nou inceput,

cu frumusetea uneiprimavara

noi straluciri,

soarele

isi trimite auriul

scaldand dezmortirea,

reinventand primavara,

asa cum incercam

sa mi-o inchipui

in timpul sigilat de  gerul

iernii

ce se refugiazaprimavara

peste pietrele piscurilor,

obligat sa-si schimbe domiciliul,

obosit,

cu puterea furata

de clipele peste care a fost atotcuprinzator.

inauntrul meu,

descopar

vibratiile mugurilor

ce se vor transforma in flori,

gandurile copacilor

care zvonesc intre ei,primavara

cantecele norilor

zburliti de vant,

clepsidra inimii

ce va strecura picaturile

unei alte

secunde irepetabile.

09/04/2013 Posted by | 2013, inceputul, poezii | , , , , , , | 2 comentarii

asa cum a fost azi

si tocmai cand ne bucuram ca a venit primavara, soarele s-a ascuns infasurat in nori si totul a devenit un fel de uniforma gri – maronie, scaldata in subtirimea plictisita a unei ploi,  lipsita de orice entuziasm sau putere, dilatata in curgerea minutelor intregii zile.Imagine

astfel, ca un meteo-dependent ce sunt, m-am plimbat prin aceasta zi, cu gandurile departe, inchipuindu-mi o primavara ideala,stralucitoare si plina de veselie, simtind cu atat mai mult lipsa oricarui chef de a face sau rezolva indatoririle zilnice.

ce pot sa spun, cuvantul zilei de azi a fost monotonie, iar starea, usoara indispozitie datorata umezelii patrunzatoare.

03/04/2013 Posted by | 2013 | , , , , , | 2 comentarii

Fiecare anotimp si fiecare peisaj vine cu propriul sau miros in desfasurarea timpului personal. Dupa ce iarna a trecut patrunzator si aspru peste Suceava, abia asteptam dezmortirea cerului si finetea pamantului jilav si a mugurilor timpuriu crapati peste crengi.

In sfarsit pot spune cu certitudine ca a venit primavara. In vaze se rasfata amestecul de lalele si narcise invaluite de aerul transparent si specific

al ultimelor palpairi ale iernii.

O prima schimbare a fost vantul, cu rafale subtiri si delicate ce propunea padurilor sa se trezeaca in tonuri somptuase de verde. E drept ca destul de sfioase dar suficiente pentru a lepada brunul si cenusiul in favoarea unor incercari de smarald si soare.

Apoi norii s-au subtiat intruchipand forme nedefinite  si vartejuri de ploaie desteptatoare de viata si zgomote.

In curand totul va exploda in tacerea ierbii navalitoare si a dezordinii florilor rasturnate peste tulpini, tufisurii si crengi.

Sper sa ne bucuram cu totii de tablourile colorate diferit de fiecare  ora dintre dimineata si seara.

04/04/2012 Posted by | primavara-vara 2012 | , , , , , | Lasă un comentariu

peisaj

inalti,

toti copacii-ncercau

s-arunce cu ramuri

in zare

sa sparga albastrul

cumva,

s-adune si norii in garduri.

padurea incet

se rarea,

cu vreascuri lasate in urma-

-in alb si in negru

crestea

mladite fixate in zare.

din umbre si aburi cetosi

un zgomot de griuri multime

vuia tumultos

printe grauri,

un zvon transparent se-ntrupa

in forma ideei de maine.

12/01/2012 Posted by | poezii | , , , , , | Lasă un comentariu

din nou iarna

a venit la loc frigul, atmosfera sumbra si norii.

Din nou frig, vant si lapovita marunta, tocmai cand credeam ca trecuse si nu se poate face decat din ce in ce mai cald.

Bine ca nu mi-am strans cizmele si geaca groasa.

Si totusi primavara cand vine?

19/03/2011 Posted by | primavara vara2011 | , , , | Lasă un comentariu

joaca

toti copacii

au inceput sa se joace

copaci

de-a v-ati-ascunselea

cu norii si cu vantul

explodandu-si toate florile

si plangandu-si petalele

ca lacrimile unui copil timid

adancindu-ne tacerile

cu lumina din

dragostea noastra.

12/04/2010 Posted by | poezii | , , , , | 1 comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: