La Palavre

flori, fete sau baieti

negru

niciodata,

nu am putut sa cred ca

intunericul este lipsa luminii,

caci intodeauna,

pentru mine

exista infinite feluri de lumina,

intre ele

si o stralucire neagra,

pe care oamanii o numesc intuneric.

poate fi frica,

poate fi nedumerire,

poate fi emotie,

insa eu cred ca este liniste,

este siguranta,

este prima amintire

dinainte de nastere,

este intunericul accceptarii.Imagine

 

Anunțuri

10/04/2014 Posted by | 2014, poezii, poze | , , , , , | 2 comentarii

Scanteiuta

A fost odata, demult, demult, de numai vantul hoinar isi mai amintea, o padure. Veti spune, ce mare lucru, paduri nu s-au mai vazut?

Ei, nu-i chiar asa. Padurea asta era mare cat vezi cu inchipuirea, frumoasa ca o poveste, cu arbori batrani si intelepti, cu lastaris vesel si galagios, cu flori nemaiantalnite si locuitori fermecati.

Intr-o poienita din padure, Pamantul si Cerul glasuiau intre ei si isi impartaseau ultimile vesti, povestind de toate ce se intampla in lume.

Totusi, chiar si in acele timpuri, nimic nu era perfect, astfel incat pana si padurea sufera.

Te intrebi,ce poate supara asa o padure?

           Supararea era ca tocmai in mijlocul ei, unde ar fi trebuit sa fie mai frumos, se afla o intindere rotunda,uscata,mirosind a sfirsit, intruchiparea urateniei, parasita si ocolita de orice frumusete sau viata. Atat de inspaimantatoare era, ca nici Cerul, nici Pamantul, nu indraznisera sa o cunoasca sau sa o vada, asa cum era invaluita in aburi de disperare si incercuita de fiori de groaza.

             Trecura mai multe anotimpuri, si intr-o iarna aspra, un viscol nepasator ajunse, mai mult din entuziasm si intamplare si in locul cu pricina. Spre norocul sau, fu suficient de puternic sa scape, si infiorat, povesti norilor ce patise.

Dupa cum se stie, norii, barfitori de seama ,au inceput sa raspandeasca in toate zarile zvonul, si astfel a aflat si Cerul despre ce se intampla, si, facandu-si curaj, a aruncat o privire. Vazand ca zvonurile sunt mai mult decat intemeiate, din dragoste pentru padure, a hotarat sa stea la sfat cu Pamantul.

Pentru a gasi o solutie, s-au intalnit in poienita lor, au discutat trei zile si trei nopti, si au hotarat ca ceva trebuia schimbat. Pamantul intreaba Cerul :  – bine, dar cum? ca eu nu stiu ce ar trebui sa facem. Cerul a raspuns:  – e o mare problema, insa cred ca Soarele ne-ar putea ajuta.

Raspunzand la chemare, Soarele isi trimise o raza, si dupa mult timp de gandire le-a trimis raspunsul :  – voi veni cu toata puterea mea peste locul ascuns de rautate si voi straluci pana cand totul va fi parjolit si prefacut in scrum, de nu va mai ramane decat pamant reavan si roditor.

Uimiti de intelepciunea Soarelui, Cerul se bucura alaturi de Pamant si anuntara padurea ca supararea ei va lua sfarsit si ca va putea deveni toata frumoasa.

Padurea, speriata de parjoulul anuntat, a intrebat : –  si cum voi deveni vie din nou?

Soarele a zambit, raspunzand : – din toata supararea ta, va ramane numai pamantul,dar pamant roditor, peste care norii au promis ca vor veni, si ajutati de vant  vor aduce ploaia cea datatoare de viata. Asa tu, padureo, vei creste si vei invia, mai frumoasa si mai intinsa ca niciodata.

Padurea, fara a mai sta pe ganduri se bucura asteptand sa se implineasca toate promisiunile.

Am uitat sa spun ca intre timp, venise vara,la rugamintea Soarelui, pentru ca acesta sa poata folosi intreaga sa putere.

Intr-o zi, cand toti se vorbisera si  chiar si vantul si norii, rataceau in alte colturi ale zarilor, Soarele veni deasupra intinderii blestemate si incepu sa straluceasca din ce in ce mai tare.   Si totusi nimic nu se intampla, dar pentru a-si tine cuvantul, stralucirea se tranforma in fierbinteala, razele in valvatai, pana cand parjolul mistui totul.

Asa cum promisese, ramase numai pamant roditor, peste care venira ploile, inviind padurea, transformand pustietatea in viata si bucurie.

In timp ce uscaciunile erau cuprinse de valvataie, din focul atotputernic, cand totul deveni cenusa si vantul o imprastie peste intinderi, o ultima lumina, nascuta din soare si speranta primi viata.

Astfel se nascu Scanteiuta, inima focului nelinistit , luminata din frumusetea Stelelor si binecuvantata cu puterea Soarelui, care rataceste fara odihna in intunericul Noptilor.

Ea este cea care ajuta drumetii rataciti si infrigurati, aprinzand focuri datatoare de speranta, alungand spaima si intunecimea.

Si tot Scanteiuta este cea care aprinde lumanarile  din noaptea de Pasti, precum si luminile ce ard in amintirea celor pe care Soarele nu le mai arunca umbrele peste Pamant, pentru ca stralucirile  sa pastreze  memoria timpului petrecut impreuna.

in memoria fratelui meu

16/12/2013 Posted by | 2013, 2014, Povestea de duminica | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

toamna

                                                                            

 

                                                                                                         Imagine

19/10/2013 Posted by | 2013, poze | , , , | 2 comentarii

incet

incet,

incet,

imi ridic palmele

sa nu tulbur

nici macar aerul ce ma inconjoara.

imi privesc degetele

ca un nou nascut

ce abia incepe sa vada,

ca si cum

pana acum

niciodata nu am inteles

forma,

conturul.

locul,

ca si cum

e prima oara

cand spatiul este ocupat

numai de mine,

fara ca ceilalti sa acopere

cu umbrele lor,

cuvintele mele –

soptite,

aruncate,

neintelese,

cantate doar sufletului meu,

si, uneori

altora,

intamplator aflati

in cercul descris de soare

ce ma deseneaza,

transformandu-mi pasii

 

in batai de inima.

Imagine

 

21/05/2013 Posted by | 2013, poezii, poze | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

daca

si daca am invatat

zborul,

s-a intamplat

demult,

in visele visate

de oglinzile dinlauntrul meu.

si daca drumul

mi s-a asternut la picioare,

s-a intamplat

demult,

cand cineva

m-a visat inainte de a fi.

caci nimeni nu isi cere

locul si umbra,

dar toti suntem orbiti de soare.

chiar si cand

nu invatam

diferenta dintre stralucire si intunecare.

nu conteaza,

intrebarile infloresc

fara a ne cere raspunsuri,

si daca

lucrurile se intamlpla

este fiindca

timpul asteptarii a trecut.

Imagine

11/05/2013 Posted by | 2013, poezii, poze | , , , , , , , , | 3 comentarii

Scanteiuta

A fost odata, demult, demult, de numai vantul hoinar isi mai amintea, o padure. Veti spune, ce mare lucru, paduri nu s-au mai vazut?

Ei, nu-i chiar asa. Padurea asta era mare cat vezi cu inchipuirea, frumoasa ca o poveste, cu arbori batrani si intelepti, cu lastaris vesel si galagios, cu flori nemaiantalnite si locuitori fermecati.

Intr-o poienita din padure, Pamantul si Cerul glasuiau intre ei si isi impartaseau ultimile vesti, povestind de toate ce se intampla in lume.

Totusi, chiar si in acele timpuri, nimic nu era perfect, astfel incat pana si padurea sufera.

Te intrebi,ce poate supara asa o padure?

           Supararea era ca tocmai in mijlocul ei, unde ar fi trebuit sa fie mai frumos, se afla o intindere rotunda,uscata,mirosind a sfirsit, intruchiparea urateniei, parasita si ocolita de orice frumusete sau viata. Atat de inspaimantatoare era, ca nici Cerul, nici Pamantul, nu indraznisera sa o cunoasca sau sa o vada, asa cum era invaluita in aburi de disperare si incercuita de fiori de groaza.

             Trecura mai multe anotimpuri, si intr-o iarna aspra, un viscol nepasator ajunse, mai mult din entuziasm si intamplare si in locul cu pricina. Spre norocul sau, fu suficient de puternic sa scape, si infiorat, povesti norilor ce patise.

Dupa cum se stie, norii, barfitori de seama ,au inceput sa raspandeasca in toate zarile zvonul, si astfel a aflat si Cerul despre ce se intampla, si, facandu-si curaj, a aruncat o privire. Vazand ca zvonurile sunt mai mult decat intemeiate, din dragoste pentru padure, a hotarat sa stea la sfat cu Pamantul.

Pentru a gasi o solutie, s-au intalnit in poienita lor, au discutat trei zile si trei nopti, si au hotarat ca ceva trebuia schimbat. Pamantul intreaba Cerul :  – bine, dar cum? ca eu nu stiu ce ar trebui sa facem. Cerul a raspuns:  – e o mare problema, insa cred ca Soarele ne-ar putea ajuta.

Raspunzand la chemare, Soarele isi trimise o raza, si dupa mult timp de gandire le-a trimis raspunsul :  – voi veni cu toata puterea mea peste locul ascuns de rautate si voi straluci pana cand totul va fi parjolit si prefacut in scrum, de nu va mai ramane decat pamant reavan si roditor.

Uimiti de intelepciunea Soarelui, Cerul se bucura alaturi de Pamant si anuntara padurea ca supararea ei va lua sfarsit si ca va putea deveni toata frumoasa.

Padurea, speriata de parjoulul anuntat, a intrebat : –  si cum voi deveni vie din nou?

Soarele a zambit, raspunzand : – din toata supararea ta, va ramane numai pamantul,dar pamant roditor, peste care norii au promis ca vor veni, si ajutati de vant  vor aduce ploaia cea datatoare de viata. Asa tu, padureo, vei creste si vei invia, mai frumoasa si mai intinsa ca niciodata.

Padurea, fara a mai sta pe ganduri se bucura asteptand sa se implineasca toate promisiunile.

Am uitat sa spun ca intre timp, venise vara,la rugamintea Soarelui, pentru ca acesta sa poata folosi intreaga sa putere.

Intr-o zi, cand toti se vorbisera si  chiar si vantul si norii, rataceau in alte colturi ale zarilor, Soarele veni deasupra intinderii blestemate si incepu sa straluceasca din ce in ce mai tare.   Si totusi nimic nu se intampla, dar pentru a-si tine cuvantul, stralucirea se tranforma in fierbinteala, razele in valvatai, pana cand parjolul mistui totul.

Asa cum promisese, ramase numai pamant roditor, peste care venira ploile, inviind padurea, transformand pustietatea in viata si bucurie.

In timp ce uscaciunile erau cuprinse de valvataie, din focul atotputernic, cand totul deveni cenusa si vantul o imprastie peste intinderi, o ultima lumina, nascuta din soare si speranta primi viata.

Astfel se nascu Scanteiuta, inima focului nelinistit , luminata din frumusetea Stelelor si binecuvantata cu puterea Soarelui, care rataceste fara odihna in intunericul Noptilor.

Ea este cea care ajuta drumetii rataciti si infrigurati, aprinzand focuri datatoare de speranta, alungand spaima si intunecimea.

Si tot Scanteiuta este cea care aprinde lumanarile  din noaptea de Pasti, precum si luminile ce ard in amintirea celor pe care Soarele nu le mai arunca umbrele peste Pamant, pentru ca stralucirile  sa pastreze  memoria timpului petrecut impreuna.

in memoria fratelui meu

16/04/2013 Posted by | 2013, Povestea de duminica | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

trece iarna

a fost, sper sa ma exprim la timpul verbal corect, o iarna lunga, aspra si destul de greu  de ignorat, cel putin pentru cineva care crede ca orice temperatura sub + 10 grade imseamna ger.

totusi nu am putut ignora transparenta aseptica a aerului, explozia alba a zapezii si lumina specific rece-aurie a razelor soarelui care imbracau  natura in claritate, dar nici zilele prabusite in griuri sufocate de nori ce se prelingeau inbratisind pina si pamantul.

ca intodeauna, perioada sarbatorilor a fost una speciala si vesela pentru mine, sincer, fiind singurul interval temporal in care iubesc frigul, zapada si confortul calduros al interioarelor impodobite excesiv.

am avut si in aceasta iarna norocul  sa apara ceea ce eu numesc – praf de zane, adica in intunericul luminat artificial o ninsoare foarte deasa, cu fulgi minusculi care transforma aerul intr-o sclipire argintie si jucausa.

am avut si peisaje incremenite in ger sau acoperite de haosul viscolului, am avut si zile in care parca era nevoie de un efort deosebit  al atentiei cerut de atmosfera hibernala, dar, acum, simt nevoia ca sfirsitul iernii sa vina mai repede  –  macar asa, de dragul schimbarii.

iarna suceava

27/02/2013 Posted by | 2013 | , , , , , , | Lasă un comentariu

inaintea orei 12

lumina se-ascunde

in casa

fugind de a noptii putere

se joaca cu spatiul

zglobie

aprinde-n imagini TV-ul.

afara doar frigul si vantul

pindesc cate-un suflet

in seara

pe drumul intins

se asterne

tot praful din zile trecute.

povesti se vor spune din nou

aceleasi ca-n oricare iarna,

cuvinte desprinse incet

din anul ce vine

diseara.

13/01/2012 Posted by | poezii | , , , , , | Lasă un comentariu

Cantec

Atunci cand am inceput sa cant

inca nu ma nascusem

iar cantecul meu umplea tot vazduhul

dupa ce am aparut pe lume

cantecul meu s-a auzit in continuare

unic si diferit

printre atatea alte mii de cantece

odata ce te-am intalnit

cantecele noastre

s-au impletit armonios

si au devenit unul.

17/06/2010 Posted by | poezii | , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: