La Palavre

flori, fete sau baieti

      cum a fost intre 1mai si 7mai 2013

Si uite asa, a mai trecut o sarbatoare, cel drept insotita de o vacanta neasteptat de cuprinzatoare,cu oboseala de rigoare, cu alergaturi dupa cumparaturi,cadouri, incercari de a fi oaspete la toti cei din lista obligatorie.

In deplasare sau acasa, fiecare a incercat sa traduca in realitate ideea de relaxare si traire spirituala completa, inclusiv, cred eu, cei cu gratarele, berea si semintele aruncate peste tot, dar, de ce sa ne punem noi de-a curmezisul si sa carcotim despre ce  este tot o idee de spiritualitate si perfectiune apartinand unor altfel de persoane.

Pana la urma, diversitatea este o prezenta, si, in spiritul Pastelui trebuie sa fim iertatori si sa descoperim iubirea de aproape, indiferent cum ar fi acesta.

In ideea ca TOTI SUNTEM EGALI,constat ca semintele sunt adevarata mancare traditionala si reprezentativa a neamului romanesc, berea este nectarul zeilor, iar muzica exagerat de galagioasa – cantarile din slujba religioasa la care au fost prezenti si zi si noapte mare parte din romani.

Despre ce ramane in urma, ce sa zic? Doar o primavara prea calduroasa si continuarea obiceiurilor ce ne definesc, ca si crestin-ortodocsi mai degraba oportunisti decat credinciosi, cu o puternica atractie spre balcisme, sclipici, comercial si aderare la spiritul de turma.

Asa ca voi astepta Craciunul viitor, sa fiu implicat observator al acestor traditionalisme reeditate si adaptate peisajului hibernal.

Pana atunci, fiecare zi cu soare poate genera un gratar insotit de seminte si muzica, langa orase, la munte sau la mare, mai ales ca de acum, gandul nostru este deja la vacanta de vara.

Am sa il intreb si pe Ozzy ce pare are el despre toate acestea…

Imagine

Reclame

08/05/2013 Posted by | 2013, Ozzy, poze, proza | , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat asta: