Piticul Mic-mai mic-decat-Un Pic (II)
Si in padurea piticului Mic-mai mic-decat-Un pic era iarna. Si fiindca piticul s-a facut remarcat prin harnicie si indarjire Mos Craciun a poposit si in micuta lui poienita.
I-a adus, conform scrisoricii ce o primise mai din vara din partea piticutului – ajutoare: vreo doua cotofene, citiva cerbi, niste arici si… patru broscute.
Ce vuiet, ce vuiet, nu numai in padure, ci in sapte paduri de jur imprejur… Patru broscute? Hai cotofenele, mai treaca-mearga, dar de cand broscutele ajuta la ingrijirea padurii unui pitic? Se stie in toate meleagurile ca broscutele au grija de lacuri, iar in poiana si padurea piticului… nu este nici macar o balta, daramite un lac? Uf si Vai si Vai si Uf, de peste tot… numai broscutele: – Ce va ingrijorati voi daca avem sau nu noi balta?…
Pana si Mos Craciun satatea si se uita, nici nu-si inchipuia ce rasunet avea darul lui… (intervine un baietel – mamico, dar noi ne jucam acum cu darurile de la Mosul, cum a mai reusit sa ajunga si pe la noi?)
- Ce vuiet, ce vuiet printre nameti? Voi nu vedeti/ ca eu ma dau / cu capul de pereti? Stiti voi/ ce greu ma descurc eu? Atata padure, atatia nameti… si peste tot/ e plin de natafleti? intreba piticul Mic-mai mic-decat-Un pic.
Linistea si rusinea se asternura peste padure si din cele mai indepartate meleaguri se auzira ecouri: -Vrem o solutie, piticule descurcaret! ( … piticul pe cand inca nu il observasera, vorbise deja cu Mos Craciun)
Piticul grai:
- Stiu, vom deveni cu toti Prieteni… De ce broscutele nu ar putea ajuta si ele? Mie imi sunt de folos orice fel de ajutoare la cata treaba am!
Mos Craciun zambi si pleca mai departe sa va aduca si voua cadourile dragi copii (mamica: – vezi, micutule, daca nu esti prea nerabdator afli cum a ajuns Mos Craciun si la tine…si va mai ajunge si alta data – datorita piticului Mic-mai mic-decat-Un pic).
Mi s-a spus ca un blog este ca un jurnal
Asa ca astazi am sa imi exprim grija fata de zapada.
Imi place sa stau in casa dar sa am libetatea de a ma plimba. Asa ca o posibilitate, nu neaparat chiar sa ies si sa fac ceva. Albul in exces imi strica pana si starea de lene perfecta, la care greu ajung, prin pericolul intemnitarii permanente. Ma simt blocata, asa… in general.
Nu neaparat ca as avea o responsabilitate iminenta si imediata, un plan care sa trebuiasca sa functioneze acum. Despre Craciun ce sa zic, curat nu fac, mancare nu pregatesc (“la slujba nu merg, ca nici slujbe nu sunt…“), am si eu un brad mic si din plastic pe care saptamana viitoare am sa il scutur de praf si am sa il tramsform, magic, in punctul central de interes al camerii. Cel putin in mintea mea urmeaza o perioada in care un brad mic de plastic devine interesant. Cat despre magie, ce sa zic… e bine ca e foarte multa zapada ca sa il imbie pe Mos Craciun sa vina si pe la mine, ca un siretlic inocent si pefect de pacalit personaje de poveste.
